The little human

Crezi ca esti pregatit. Ai citit mii de articole, formuri si carti. Ai impresia ca stii tot si ca nimic nu te poate surprinde.

Cateva luni mai tarziu iti dai seama ca esti prost. Ca de fapt nu stii nimic. Ca pentru acea emotie nu te poate pregati nicio carte, niciun articol, niciun card de forum-iste.

Faci pipi pe bat si, cand nici nu te astepti, rasar 2 liniute. Ai 30 de secunde in care, nici cu buletinul in mana, nu stii cum te cheama. Se opreste Pamantul in loc nu alta.

Te-ai documentat, ai incercat, ai sperat si in sfarsit esti. Esti insarcinata. SUNT insarcinata πŸ™‚

Eu, care acum vreo 10 ani nu suportam copii mici. Eu, care acum vreo 8 ziceam ca nici nu ma gandesc sa am un copil inainte de 30 de ani. Eu care mi-am intalnit jumatatea siΒ m-am indragostit, m-am vazut cu toate planurile peste cap. Ce 30 de ani?? Ieri daca se poate!

Nu m-am grabit sa alerg la doctor cum fac alte mamici. De ce? Sa vad o urma ce celula. Nu am vrut sa ma duc sa vad cand era ceva de vazut. Pentru analize? Au aceeasi valoare si 3 saptamani mai tarziu.

Am ajuns la medic saptamana trecuta. La ecograf mi se spune “acesta este bebelusul dumneavoastra”. Abia atunci am constientizat ca voi fi intr-adevar mama. Sa vezi chestia aia mica mica, cu manute si picioruse minuscule. Acolo in poza aia alb-negru este viitorul tau copil! Si apoi vine cireasa de pe tort: ii auzi inimioara! Inimioara copilului tau. Cel mai frumos sunet din lume.

Brust m-am trezit la realitate! O sa fiu mama! Port in pantecele mele o alta viata. Inca o viata. Cea mai importanta viata din viata mea!

Asa ca pana la sfarsitul lui decembrie ma pregatesc sa intalnesc cea mai importanta persoana din viata mea!

Pupici

Advertisements
This entry was posted in BB. Bookmark the permalink.

6 Responses to The little human

  1. Roberts says:

    multa sanatate si tie si bebelusului!:)

  2. Dana says:

    Sa fie intr-un ceas bun! πŸ™‚

  3. miki says:

    Felicitari! πŸ™‚

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s