Blind as a bat

il_fullxfull_389476345_25tq

Bine, nu chiar. Un picut momentan. 🙂

Dupa ce de 2 saptamani vad din ce in ce mai prost si am niste dureri de ochi de cap de toata frumusetea, aseara am ajuns in sfarsit la medic. Dupa o masuratroare initiala a urmat testul la distanta.

Stiam ca vad in ceata cu ochiul drept, dar era mai grav decat ma asteptam eu. Ultimele 5 randuri variau de la “am o vaga idee ce scrie” la “inca n-am invatat codul Morse”. Am schimbat vreo 3 tipuri de lentile pana am ajuns la dioptria potrivita

Au urmat o serie de picaturi la intervale regulate. Credeti-ma pe cuvant ca un tub intreg de rimel scapat in ochi ustura mai putin ca atropina sau ce Dumnezeului mi-o fi pus acolo.

Inca o masuratoare. Ochiul dpret sufera de hipermetropie (adica -) iar ochiul stang de miopie (adica +). Oi fi eu speciala, dar asta e chiar de tot! Cum adica unul cu + si unul cu -?? Mi s-a explicat ca se mai intampla, mai rar, dar se intampla.

Multumita acestui rezultat am aflat ca astigmatismul usor de care sufar este efectul minunatiei mele de vedere defecta. Si datorita hipermetropiei nu pot sa apreciez corect distantele (vad obiectele depărtate mai aproape decât sunt în realitate).

Partea buna este ca mi s-au prescris ochelari care ma vor ajuta foarte mult. Partea proasta este ca vor fi gata abia luni seara, iar pana atunci nu am voie sa crosetez, sa citesc sau sa stau prea mult la PC 😦

Sfat: nu ochii nu este de joaca. E bine sa sa faceti controale regulate pentru a evita probleme mai grave in viitor.

V-am pupat!

Advertisements
This entry was posted in Random stuff. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s