Remember Fifi?

Azi bananaind pe Facebook ( foarte putin, m-am “jucat” de-a Mos Craciun pentru alte companii, dar asta e deja alta poveste) am vazut pe pagina Alinei pozele cu un pui de mierla. Si mi-am amintit de Fifi, puiul meu de sturz.

fifi1

Acum vreo 2 ani eram la Bran cu sotul din dotare. La o plimbare prin centrul statiunii il aud pe al meu zicand ” Baaaaii asta vrea sa-l manance!!”. Mi-a luat ceva sa-mi dau seama ce zice (deh, eu eram cu mintea-n craci :p). Cand colo ce sa vad? Un maidanez era in plina sesiune de vanatoare dupa o pasare ce nu putea sa-si ia zborul. ” aoleu salveaza-l” am ragnit din toti plamanii. Sotul saritor fenteaza patrupedul, prinde inaripata si mi-o da il palma. Pentru ca atat era, un pui pufos care imi incapea in podul palmei. Ne urcam, cu tot cu inaripata, in masina si o luam spre pensiune. Primesc repede si intrebarea “si acum ce facem cu el?”. Auzi la el! De parca sufletul m-ar fi lasat sa-l parasesc la marginea drumului. “Il luam, binenteles, acasa!”

La pensiune am dat un search (intensiv) pe google si am aflat ca e pui de sturz. Amaratul era atat de mic incat nu stia sa bea sau sa manace singur. Asa ca i-am facut un culcus intr-o cutie, i-am dat sa bea si sa manance (mancare umeda pentru pisici, nu radeti asa zicea alde google) si a doua zi am luat-o spre Bucuresti.

Si pentru ca era asa mica si neajutorata nu-o puteam lasa acasa. Asa ca in fiecare dimineata o bagam intr-o cusca de transportat porcusori de guineea si. . . o luam cu noi la birou. Cat misto s-a facut de mine in prima zi va asigur ca nici nu va veti imagina. Dar toata lumea s-a obisnuit cu ea.

fifi2

Partea cea mai amuzanta este ca dupa ce si-a dat Fifi seama ca sunt “the food provider” si-a imaginat ca sunt maica-sa si alerga si tipa dupa mine peste tot, mai intai per pedes ca un sobolan cu aripi si mai apoi in zbor. Faceam senzatie si acasa si la birou cand imi mutam locul si ea zbura repede dupa mine.

Cel mai drag este sa imi amintesc cum adormea in fiecare seara cuibarita pe inima mea. . .

Dupa doua saptamani de convituire am hotarat ca trebuie sa o duc la in specialist. Nenea cu pasarele (cum l-am botezat eu) mi-a spus ca as putea sa o cresc in captivitate, dar as chinui-o pentru ca nu-i pot asigura conditiile propice ei. Cu larcimi de crocodil i-am zis ca i-o las. I-am pupat ultima data cioculetul si am plecat cu lacrimile siroind.

Dupa vreo 2 luni ma intalnesc la metrou cu nenea cu pasarele. Mi-a povestit ca i-a dat vitamine si mancarea potrivita ei (nu pentru pisici!!!!), ca i-au crescut toate penele si ca a eliberat-o pe lancul Morii (sa nu sufere de sete ca de mancare se descurca).

Mi-a crescut inima in mine. Fata mea era mare, sanatoasa si LIBERA.

Mi-a fost dor de ea mult timp, si acum ma mai apuca nostalgia, dar e clar cea mai strasnica experienta din viata mea!

PS – Amica, sper sa fi meritat asteptarea ta 🙂

PPS – scuze in avans daca mai am litere lipsa 🙂 mai greu cu blogging-ul pe tableta 🙂

V-am pupat dragilor!

Advertisements
This entry was posted in Random stuff. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s