Cititul, (inca) subiect tabu

Romanul sigur nu este frate cu cartea. Lucru care mi-a fost aratat de multe ori de-a lungul timpului.

Prima experienta de acest gen am avut-o acum vreo 6-7 ani. S-a nimerit sa fiu in compania unor cunostinete (dominte cam de varsta mea) in mijlocul unei discutii despre filme. Discutia a decurs cam asa (acuratetea cuvintelor e in proportie de vreo 80%):

Fata nr.1 catre Fata nr.2: Fai, ai vazut ca a iesit filmu ala cu japoneze!

Fata nr.3: Care fata?

Fata nr.1: Ala fata cu japonezele alea panarame.

Eu: Cu ghiese?

Fata nr.1: Da da ala!!

Eu: “Memoriile unei gheise” se numeste

Fata nr.1: Asa asa ala. Tre sa mergem sa-l vedem!

Eu: merita vazut, eu tocmai am terminat de citit cartea si este foarte misto.

Au urmat cateva momente de liniste totala si fete consernate. Dupa care un ras haotic urmat de: “Ce cretinatate! Sa citesti o carte cand poti sa dai 10 lei si vezi filmul gata!!”

Va spun cu mana pe inima ca in viata mea nu am fost pusa intr-o situatie mai umilitoare. Imi venea sa intru in pamant de rusine. Nu, nu imi era rusine ca citeam in loc sa ii ascult zi-lumina pe Salam, Parizer & Co.

Mi-era rusine de atitudinea unor oameni care se pretindeau cizelati, dar incapabili sa faca mereu acordul intre subiect si predicat. Mi-era rusine ca acesti oameni care in afara de “Aminitiri in copilarie” nu au citit nimic altceva, ma puneau pe mine la zid si ma aratau cu degetul.

A fost ultima data ca eu si domnitele in cauza ne-am intalnit.

Pot spune cu mandrie ca fac parte din pionierii cititorilor din metrou. Inainte de moda “iti iei ziar iti iei si carte si-o citesti in drum spre munca” nu erau prea multi care sa scoata cartea si sa se puna pe citit. Si cand o faceai, daca ridicai privirea din carte sesizai vreo doua duzini de ochi privindu-te cu sentimente de la oroare la dispret.

De un an si ceva incoace cititul la metrou a luat amploare, lucru care ma bucura enorm. Nu pot sa nu zambesc cand ma asez langa o persoana care citeste aceeasi carte sau una pe care am citit-o. Si ma abtin cu greu sa intreb: “Cum vi se pare?”

Zilele trecute incepuse la metrou o campanie in care o librarie on-line a pus la dispozitie cateva titluri legate frumos de primul scaun. Doua zile mai tarziu toate cartile au disparut. Nu stiu daca sa ma bucur sau sa imi para rau. Replica organizatorului a fost ” Dacă i s-a părut interesantă cartea şi şi-a dorit să lectureze cât mai mult din ea, motiv pentru care a luat-o, să nu spun a furat-o, e ok şi s-o citească mulţumit în continuare”…macar de-ar fi furat-o din motivul asta…

In prezent doar 42% din romani citesc o carte pe an ceea ce pentru mine este trist, dar stiu ca sunt o gramada de oameni care pur si simplu nu au acces la carti.

De exmplu la noi la tara. Nu exista o biblioteca. Asa ca i-am rugat pe parintii mei sa doneze Bisericii toate cartile pe care noi deja le-am citit. Mama a fost foarte sceptica (“ete na, citesc astia la tara”). Daca macar o persoana se duce acolo si ia o carte sa o citesca eu cred ca mi-am indeplinit misiunea/dorinta.

Spor la citit tuturor!

 

Advertisements
This entry was posted in Reading list. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s