Doua cuvinte magice

Acum cateva zile, o fosta colega de facultate programata sa nasca tot la Cantacuzino, imi trimite un mesaj “tu cum te simteai la inceputul travaliului ca eu cred ca nasc”. Avea toate semnele unui travaliu adevarat si am sfatuit-o sa isi sune medicul. Si uite asa am mai trait o data emotiile unei nasteriūüôā

Gandindu-ma la ea mi-am amintit de doua cuvinte magice pe care le-am auzit in zona de travaliu.

In momentul in care nasterea era iminenta (maxim 5 minute), asistentele sunau la neonatologie si spuneau doat atat: se naste!
5 minute mai tarziu auzeai plansetul datator de viata al unui bebelus.

In momentul in care am auzit-o pe Sofia plangand pentru prima data am inceput sa plang cu lacrimi de crocodil si sughituri.
Stand 2 zile in zona de travaliu am “asistat” la nasterea a vreo 10 bebelusi. Si de cate ori auzeam apelul catre neonatologie ma treceau fiori de fericire. Iar dupa fiecare planset de bebelus imi dadeau lacrimile. . .

Stiu ca pentru personalul medical cele doua cuvinte erau pur tehnice, dar pentru mine, ca mama, insemnau atat de mult.
Nu prevesteau doar un act medical ci minunea venirii pe lume a unui nou sufletel. Era un miracol, iar pentru mine cele doua cuvinte erau ca o incantatie aducatoare de bine.

“Se naste”. . .si acum le rememorez cu tot atata emotie si tot atata recunostinta.

Posted in SMR | Leave a comment

Dragostea adevarata se dobandeste in timp

Pentru mine ultima luna de sarcina a fost groaznica. Disconfortul fizic si psihic atinsese cotele de avarie. Nu mai aveam nevoie de nimic, vroiam doar sa nasc odata si sa scap.
20 decembrie (vineri) –¬† merg la control. Doctorita imi spune relaxata ca vom face linistiti Craciunul acasa in brate cu oala de sarmale si nu cu bebelina. M- am mai relaxat si eu, nu imi doream sub nicio forma sa fiu in spital de Craciun!!
21 decembrie (sambata) – imi venea sa ma urc pe pereti de nervi. Se apropia Craciunul si eu nu luasem cadouri copiilor neamului. Si mai mult decat atat, fata mea nu avea cercei. Il amenint pe sot ca daca nu are timp ma duc singura la cumparaturi! Isi face timp si iata un Ben si o Ina foarte gravida inotand prin mama aglomeratiei in Cora dupa cadouri. Dupa 2 ore nu-mi mai simteam nici bazinul nici picioarele dar simteam ca fac pipi pe mine de durere. Dar eram fericita, copiii vor avea cadouri sun brad, iar pitica avea cercei. Ajungem acasa, mananc cu greu si ma bag in pat. Nu dorm, sunt ca pupaza cu ochii pe pereti! Pe la 12 ma duc la Ben si ii spun ca nu am somn, ma dor toate, sunt obosita dar nu pot sa adorm!!

22 decembrie

Ora 01:00 – Ben vine in pat si incearca sa ma linisteasca si sa adormim
Ora 01:20- sar din pat ca arsa: “fuck!! Mi s-a rupt apa!!!” Ben sare si el, o trezeste pe Gina si in 5 minute este la usa inhamat cu bagajul pentru maternitate si un bax de apa. “vii? Hai odata ce faci???” Nu vrea sa o recunoasca dar e panicat pana la Dumnezeu. In mod surprinzator eu sunt foarte calma.
Ora 01:40 – am ajuns la maternitate. Dupa control se decreteaza ca nu sunt dilatata si ca mai dureaza pana nasc.

Dupa 15 ore de travaliu ii dau nastere micutei Sofia Maria Rebecca. Va voi povesti alta data trauma unui travaliu atat de lung. Partea proasta este ca la nastere colul s-a rupt in 2 locuri si pe o parte ma cosea iar pe alta ma desiram. 5 minute mi-a luat sa nasc si o ora sa ma repare. Am pierdut mult sange ceea ce a dus la alte complicatii care m-au tinutit la pat in post operator pentru doua zile.

In afara de cele 15 secunde in care mi-am vazut copilul dupa nastere nu am vazut-o 2 zile.

Plangeam cu hohote dupa fiecare vizita a vreunei rude care venea si imi spunea “am vazut-o pe cea mica!” Eu nu puteam sa o vad, nu puteam sa o tin in brate si nu puteam sa o hranesc.

Se rupea sufletul in mine sa stiu ca ceilalti bebelusi stateau in bratele mamelor lor iar a mea statea in bratele unei straine. Asta in cazul in care o lua vreo asistenta in brateūüė¶

Deja trauma nasterii se transforma in trauma distantei fata de copilul meu.

24 decembrie – sunt in sfarsit in stare sa fiu mutata in salon si sa imi iau copilul.
Momentul in care asistenta mi-a pus fata in brate a fost foarte ciudat. Tineam un copil in brate, dar nu simteam ca tin copilul MEU in brate.

Din acel moment si inca vreo saptamana am simtit ca cresc copilul altcuiva. Nu simteam acea conexiune minunata de care vorbesc toate site-urile. Eu tineam la piept un copil care pe de-o parte il iubeam, dar pe de alta parte il simteam atat de strain de mine.

Poate de aceea in strainatate este atat de important sa i se puna mamei la piept copilul in primele secunde dupa nastere, ca atat mama cat si copilul sa se recunoasca.

Eu nu am tinut-o in primele secunde, nici minute, nici ore. . .ci dupa 2 zile.

Eram doua straine care se uiatu una la cealalta fara sa stie cum sa interactioneze.

Incet incet mi-am intrat in rol si o simt pe Sofia ca fiind o parte din toata fiinta mea.
Stau uneori si ma gandesc la faptul ca nu poate adormi singura pentru ca nu am fost langa ea de la inceput. Ca a pierdut un start important si ca vrea acum sa recupereze refuzand cu indarjirea ei de Capricorn de a se mai dezlipi de bratele mele. Dar nu ma supar. Si eu simt nevoia sa recuperez. Ma simt vinovata ca trebuit sa stea singura chiar daca asta nu a depins de mine. As lipi-o de mine cu super glue si nu i-as mai da drumul niciodata.

Dragostea noastra nu a fost la prima vedere, ci s-a construit incet in timp. Dependenta noastra una de alta e usor bolnavicioasa, dar e dragoste adevarata. Nu pot exprima in cuvinte cum imi creste sufletul in mine cand ea sta in bratele altcuiva dar ma urmareste intens cu privirea. Stie ca eu sunt MAMA!

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a trimis minunea asta. Sentimentul de a fi mama este unic. Simt ca nu mai am nevoie de NIMIC pe lumea asta! Am nevoie doar de ea.

Te iubesc Sofia! Iti multumesc ca esti a mea!

P.S. Craciunul l-am facut, asa cum nu mi-am dorit, in spital. Si am mancat fripturica si carnatii alaturi de sotul meu in sala de alaptareūüôā (ce tarani suntem!!! :))) )

Posted in SMR | 1 Comment

Confesiunile unei vesnic nemultumite

Cine ma cunoaste stie ca sunt greu de multumit. Odata cu sarcina, cu atat mai mult. Ben tine sa-mi reaminteasca zilnic faptul ca “ce erai tu ciufuta inainte, dar ce esti acum!!”.

Asteptam ziua de 18 august la fel ca in ultimii 28 de ani. Cu mult etuziasm. Doar e ziua mea ce Dumnezeu! Cu doua zile inainte ce sa vezi. Ma ia raceala. Gratie ghemotocului din burtica, ghiciti ce? Nu prea am ce tratament sa iau. Si uite asa ziua de 18 m-a gasit racita moarta, dar moarta-moarta nu oricum!

De cum am deschis ochii am decretat ca este cea mai groaznica zi de nastere din viata mea. M-am adunat cu greu si am pornit spre ai mei. Unde, binenteles, ca am fost lesinata si ciufuta.

Si uite asa am trecut de borna 28 fara pic de entuziasm.

Astazi, pentru ca ma simt mai bine, vad lucrurile intr-o alta lumina. Chiar si bolnava moarta am fost incojurata de oamenii care ma iubesc cel mai mult pe lume si pe care, la randu-mi, ii iubesc in egala masura. Am primit cadouri frumoase (caaaaarti!!ūüôā si o noua casuta pentru blogul asta de care va voi vorbi cand va fi gataūüôā ), multa iubire, multa intelegere. Chiar ma gandesc….oare cum ma suporta oamenii astia cand am zile in care nici eu nu ma suport?

Sunt recunoascatoare ca ii am pe ei in viata mea si, mai mult, sunt recunoascatoare de gargazitza mea care o simt cum creste in fiecare zi, cum da din picioare, cum se joaca cu Ben, cum ne recunoaste vocile. Am momente cand ma gandesc ca as vrea sa ramana acolo pentru totdeauna. Imi trece repede pentru ca vreau sa o vad, sa o ating, sa o strang in brate (am senzatia ca o sa fiu o mama un piiiic cam posesiva….sunt Leu, don’t judge me!!ūüôā )

Asa ca dincolo de starea de sanatate care mi-a accentuat ciufutzeala (e cuvant???) a fost o zi minunata plina de oameni minunati, de la cei care au fost fizic langa mine la zecile (da, zecile!!) care au tinut sa-mi trimita un mesaj.

Ma simt foarte fericita! Pentru ca la 28 de ani am ceea ce este mai important in viata. Binenteles ca mai exista o multime de lucruri pe care mi le-as dori, niciodat nu esti complet multumit si in fiecare zi apar dorinte noi. Dar sa ai o familie si multa multa iubire este singurul lucru ce nu poate fi cumparat.

Va iubesc dragilor pe toti, sincer si din tot sufletul. Si va doresc tuturor sa aveti parte de iubire si sanatate….restul vin si pleaca inainte sa apucam sa clipim.

Posted in Ina's tangled mind | Leave a comment

Ultima zi de copilarie

Acum fix 13 ani copilaria mea a luat sfarsit.
Acum fix 13 ani am pierdut persoana care mi-a luminat si mi-a infrumusetat copilaria. Persoana care imi ierta orice, care imi permitea orice, care ar fi facut orice pentru mine.
Durerea s-a atenuat in toti acesti ani, dar a ramas amintirea, dorul. Insa iubirea, aprecierea si recunostinta au crescut inmiit.

De cand am ramas insarcinata m-am gandit parca mai des la ea. As fi vrut sa-i spun “o sa fii strabunica. . .din nou”. Nu a apucat sa-si cunoasca niciunul dintre stranepoti, dar am senzatia ca ea ne-a trimis toate minunile astea frumoase: Dami, Rares, Manu si, cat de curand, gargarita mea. Am senzatia ca toate sufletele astea frumoase sunt datorita ei.

De multe ori stau si ma intreb daca este mandra de mine. Daca e mandra de femeia care am devenit si de mamica ce sunt pe cale sa devin.

Pe de alta parte cred ca ar fi mandra de noi indiferent de situatie. Pentru ca suntem cu totii ai ei.

Te iubesc pana acolo Sus!

Posted in Uncategorized | 2 Comments

Miscarea “Vomitati pe ei!”

Dragi¬†doamne¬†si domnisoare¬†care sunteti¬†sau¬†veti¬†fi la un momentat¬†gravide, va invit¬†la o noua¬†miscare¬†sociala. M-am gandit¬†sa o numesc¬†“Vomitati¬†pe ei!”

Mergand¬†zilnic¬†cu metroul¬†raman¬†stupefiata de indiferenta¬†nesimtirea¬†“vecinilor” nostri¬†de vagon. Poti¬†sa fii cu burta¬†la gura¬†si pe jumatate¬†lesinata¬†ca iti¬†vor ceda¬†locul¬†mai¬†putin¬†de 1%. Femei, barbati, nu conteaza! Nesimtirea este¬†generala!

Acum¬†vreo¬†luna cand mi-a cazut¬†tensiunea¬†“in baia¬†de ulei” la metrou¬†am ridicat¬†pe un alde¬†nenea¬†de pe scaun. M-am asezat. El a stat vreo¬†2 minute holbandu-se¬†la mine si strangand¬†in brate¬†o sticla¬†cu apa. Credeti¬†ca m-a intrebat¬†ce am sau¬†sa-mi ofere¬†o gura¬†de apa?? :)) Nici¬†in vise!!! Norocul¬†meu¬†a fost¬†ca a venit¬†o¬†tipa cam¬†de varsta¬†mea care mi-a adus¬†o sticla¬†cu apa, a asteptat¬†cu mine metroul¬†(cu toate¬†ca poate¬†se grabea¬†si ea ca toata¬†lumea¬†sa ajunga¬†la munca) si s-a asigurat¬†ca ma urc¬†cu bine¬†in metrou¬†si ca imi gasesc¬†un loc sa ma asez. Asa da! Dar foarte¬†rar¬†din pacate.

Acum¬†un an si ceva¬†eram¬†in metrou¬†cu o colega¬†intr-o¬†“stare avansata¬†de graviditate” (asta e dintr-o legeūüôā ) Boul¬†langa¬†care stateam¬†(noi¬†in picioare, el pe scaun) s-a holbat¬†cu privirea¬†lui¬†de bovina¬†tampa¬†si a continuat¬†sa sada¬†linistit. Dupa¬†2 statii¬†colega¬†lesina. Si acum¬†ma intreb¬†cum a resuit¬†sa o tin pe ea cu o mana si cu cealalta¬†sa-l ridic¬†pe bou¬†de pe scaun. Desperate times call for desperate measures.

De cand¬†sunt insarcinata¬†am dezvoltat¬†un soi¬†de nesimtire. Adica¬†ma postez¬†exact unde stiu¬†ca se vor deschide¬†usile¬†si nu las pe nimeni¬†sa intre¬†inaintea¬†mea in vagon. Fara rusine¬†o spun ca as da cu cracii¬†in sus si o baba¬†de 80 de ani numai¬†sa stau¬†linistita¬†pe scaun¬†(linistita¬†doar¬†pentru¬†ca la Metrorex¬†nu exista¬†comoditate, sau aer…sau respect!).

Dar sunt o gramada¬†de femei¬†gravide¬†care stau¬†spasite¬†in picioare. Spasite¬†pentru¬†ca privirea¬†pe care ti-o arunca¬†“negravizii” te fac sa te simti¬†chiar¬†aiurea¬†uneori.

Asa ca va propun un lucru: Cand sunteti intr-un mijloc de transport (oricare, ca vite sunt peste tot) si stati in picioare si vi se mai face si rau, vomitati femeilor pe ei! Din tot sufletul! Pentru ca asta merita!

Posted in Uncategorized | 6 Comments

A fi om

Pentru ca in ultima vreme am tot scris ce inseamna sa fii animal, am hotarat sa incep saptamana aceasta intr-o nota total opusa. Azi vorbim despre ce inseamna sa fii om.

Nu cred ca trece saptamana sa nu vedem macar un reportaj care sa aiba ca subiect donarea: de bani, de haine, de sange, de orice.

Acum ceva vreme m-am hotarat sa devin donator. Pentru ca am tensiunea prea mica nu pot fi donator de sange, cantitatea recoltata in mod normal s-ar putea sa fie cam tot sangele pe care il am eu in corpūüôā

Insa pot sa fiu un altfel de donator. Imi primul rand vreau sa fiu donator de organe. Cred ca l-am disperat deja pe Ben cu discursul “daca intru in moarte cerebrala sa imi donati organele”. Lui nu-i plac chetiile astea, le percepe ca pe un fel de karma negativa. Eu nu vad asa. Eu cred ca este important ca familia mea sa-mi cunoasca dorinta. Pana cand voi avea acel mult discutat card de sanatate vreau ca cei dragi mie sa stie ce imi doresc. Imi dau seama ca nu este o decizie usoara pentru familie, daca i s-ar intampla cuiva apropiat mie sunt ferm convinsa sa si mie mi-ar fi greu sa spun “curatati-l/o de organe si apoi scoteti-l din priza”. Tocmai de aceea avem nevoie de un document oficial care sa-i ii scuteasca pe cei dragi de astfel de decizii odioase.

Asa ca, in cazul unei nenorociri (Doamne fereste!!!!) vreu sa mi se doneze organele. Nu vreau sa fiu tinuta un lunile “in priza” in asteptarea unui miracol. Si as vrea sa inteleaga cat mai multi binele enorm pe care il pot face.

O alta decizie pe care am luat-o de curand este ca, dupa nasterea ghemotocului, sa ma inscriu in Registrul Donatorilor de Celule Stem.

Este o procedura simpla. Intr-o prima faza nu faci decat niste analize de sange (gratuite!) pentru inscriere. Apoi, daca este nevoie de ajutorul tau esti solicitat pentru donare*. Donarea se face in unul din urmatoarele moduri:

– prin prelevare de celule stem din lichidul rahidian (coloana) sub anestezie generala

– prin filtrarea sangelui timp de 3-4 ore.

Mult mai multe detalii puteti gasi aici: Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Nu vreau sa ma gandesc ca mii de oameni mor anual doar pentru ca alte cateva mii de oameni nu-si gasesc timpul necesar pentru a se inscrie intr-un astfel de registru sau ca le este frica de un ac….

Haideti sa fim oameni! Nu doare! Insa doare sa stii ca unii pot pieri fara implicarea ta!

V-am pupat!

* sansele de a fi solicitat vreodata pentru donare sunt infime. Majoritatea voluntarilor nu vor dona niciodata celule stem

Posted in Random stuff, Uncategorized | Leave a comment

Animalele care ne cresc copii

Traim niste vremuri foarte grele, cel putin din punct de vedere economic.

Muncim de ne iese prin piele si, dupa ani de calcule, dupa multe sacrificii, decidem sa facem un copil. Si poate nu ne iese din prima pentru ca stresul cotidian ne inghite cu totul asa ca mai muncim si la asta.

Intr-un final facem un copil, multi dintre noi NUMAI unul pentru ca nu mai avem ce sacrifica pentru a mai avea si un al doilea. Si pe la doi ani il dam la cresa pentru ca nu ne permitem sa angajam bona, sa stam acasa doar cu un salariu, cu atat mai putin.

Si la cresa ce sa vezi? Dai peste niste rebuturi umane care te aduc la limita disperarii.

Ma uitam aseara la stiri si vad un reportaj cu un pusti de 3 ani caruia o asistenta i-a smuls parul din cap. Cred ca am facut tensiune 20 in 3 secunde (eu, o celebra hipotensiva). Explicatia directoarei (ca asistenta nu a dat nicio declaratie) a fost ca i s-a agatat un inel in parul copilului si asa s-a produs evenimentul.

Va rog sa mai uitati bine la poza de mai jos:

300801maxim_88852400

Sursa foto

Cam cat era de mare inelul ala sa-i smulga ditamai smocul din cap????

Daca copilul meu venea asa acasa, in secunda numarul 2 ma duceam si o jucam in picioare pe javra aia! Si sa aiba dupa aia tupeul sa faca reclamatie!

Se pare ca mai multi parinti au reclamat-o pe jigodie de rele tratamente aplicate copiilor, printre care o mamica ce o acuza ca i-a dat copilul cu capul de calorifer. Stiti ce a zis directoarea? Pai nu se desface contractul de munca asa dintr-o reclamatie  doua. Sa mori tu!!! Dar cam cand se desface? Cand reuseste sa omoare un copil????

Potaile astea merita calcate in picioare pana intra in coma. Si cand se trezesc, sa fie iar calcate nitelus!

Sincer ma ingrozerste ce fel de oameni sunt angajati sa aiba grija si sa ne EDUCE copiii. Pai duc la cresa, gradinita, scoala etc. un copil sanatos si-l iau acasa cu “piese” lipsa? Copilul meu?? Pentru care ma lupt si ma sacrific? Sa vina o matracuca sa mi-l nenoroceasca (fizic, psihic..) pe viata???

Sper ca presa sa urmareasca in continuare subiectul si sa stim si noi care este rezultatul final. Si mai ales sanctiunea primita pentru ca, pentru parerea mea, doar desfacerea contractului de munca nu este suficient.

Posted in Uncategorized | 5 Comments